Nu ne întoarcem de unde am plecat. Eu cea de acum sunt alta decât eu cea din urmă cu un minut. Uită-te adânc în mine: anunţă-mă dacă m-am rătăcit. Uită-te la soare: spune-mi dacă e cel care ne lunima şi ieri, pentru că eu nu-mi dau seama. Simte iarba, te rog. Rupe un fir şi miroase-l de înţelesuri. Nasul meu e înfundat cu praf şi lumină. Rosteşte-mi numele! Vino lângă urechea mea şi şopteşte-l , ca şi cum nu ai vrea să se piardă nimic din taina melancolică a intimitaţii. Apoi depărtează-te! Strigă-mi numele ca şi cum m-aş stinge sub ochii tăi. Cântă-mi! Cântă-mi de ducă şi de dor. Cântă-mi de stele, de inimi şi de noi. Ia-mă de mână ca şi cum ar fi cel mai frumos lucru pe care l-ai făcut vreodată. Du-mă undeva departe. Lasă-mi iarba în păr. Du-mă pe un deal. Întinde-mă pe flori şi desenază-mi cu pietre lumea. Arată-mi pe cer tot ce n-am văzut. Crezi în mine şi în tot ce fac. Nu vorbi când e linişte! Lasă-mă să-ţi explic lumea din priviri. Citeşte-mă! Ca pe o „carte deschisă”. Vreau să ştii tot ce e în mintea mea. Ascunde-te sub ploaie. Lasă-mă să te îmbrăţişez ca şi cum ar fi ultimul moment pe care l-aş petrece cu tine.
