E încă mai

De mâine,
nu mai
E mai.
E înnorat.
Şi cerul e cumva alb pe alocuri.
E ultima zi,
bucuraţi-vă!

Sigur, e deja vară pentru mulţi.
Cei singuri ţipă a disperare
pe străzi.
Perdelele sunt toate trase,
Ei vor să alunge maiul
Din case.
Să îl dea brutal afară.
În casele lor,
Pe calendare scrie mare : iunie.
Eu aştept.
Vreau să privesc tot
încă odată.
Pentru că mâine verdele va fi unul
bolnav şi bătut de soare,
norii vor fi mai albi,
oamenii vor fi mai goi
şi mai absenţi,
din ce în ce mai
inconştienţi.

Dar nu...
E încă mai!
Bucuraţi-vă!

Mâna cu fum

Pot să desenez,
în sfârşit,
Tot!
Poate să-mi
fie,
în sfârşit,
silă
De mine.
Pot să mă dezgust,
Până la repulsie.
Pot sa mă cert
acum.
De ce,
Ioana?
De ce...?
Nu...Nu stiu.

Şosete.
Şi fum.
Fum bătrân
Ce miroase
A stricat
si a "Nu trebuia".
Aud afară maşini ce sună spart a piese stricate.
Şi ciori...
O cioară
De nu ştiu unde,
îmi explică
ce a fost
aici, înainte.

Fumul s-a dus.
Eu am rămas.
Pentru încă n minute.
Pentru încă n zile...
Pentru încă câţiva oameni.

E mai.
Stau în bucătărie.
Au plecat toate ciorile.
Undeva...în stânga.
Unde le duce vântul.
Şi foamea.

Foamea cruntă
Mă mai ţine
si pe mine în loc.
Şi sila de mine.
Da...
E o căldură plăcută
Dacă o priveşti doar.
Vântul bate slab
si absurd.
Iar eu...
bat
pasii pe loc.
pe calorifer mai precis.
Mă învârt in jurul aceloraşi
oameni.
Vreau
Să-i cunosc
Până în cele
mai întunecate colţuri.
Să-i strâng lângă
mine,
să mă aline
puterea lor.
Eu...eu
sunt la urmă.
Când toţi vor pleca,
Şi când nu voi mai
vedea căldura,
când vântul va
bate a adio
ma voi ridica de pe scaunul din bucătărie
Şi mă voi uita în jos la mine.
O să-mi amintesc
Cum a...fost odată,
Într-un mai
Când le aveam pe toate.

Miros de ploaie

Miros de ploaie
Sinceră, răsfirată,
Groasă, misterioasă până în adâncuri.
Miros de ploaie,
Dus de vânt,
Ce a speriat,
A bulversat, a întristat copiii,
A trezit plăceri...
Poate doar mie...
Miros de ploaie
cald, ce-mi trezeşte
simţuri noi,
amintiri,
poftă de câmp,
poftă de linişte.
Poftă de tine.
Miros de ploaie,
persistent.
Parfum de flori deja ude
În închipuiri.
Soarele se acoperă
la răstimpuri.
Rămânem să ne ghidăm după vânt,
Să orbecăim prin şiroaie.
Oui, c'est bien!
Aduceţi ploaia!!
Vreau sa merg după ea,
Până simt că şi-a atins apogeul,
Până simt că toată cade pe mine.
Aduceti...!
Să nu vină lumina.
Nu e nevoie.
Pe scena noastră nu mai avem decor.
Nici rezerve.
Nu vreau să mai împart cu nimeni ploaia.
Vino!...

Nu vine

Dimineata

Dimineaţă. Nici nu mai ştiu bine ce mă doare:

capul, spatele, sau conştiinţa.

E mai. Cafeaua e prea slabă dar nu stau să mă întreb

dacă merită sau nu să o beau.

E linişte. Pâlcuri întregi de verdeaţă răsar de

după blocurile din faţa mea.

E răcoare. Candela a ars pe jumătate, iar acum

îşi dansează domol ultimii paşi.

E fum. Mintea mea se mişcă mai repede decât mine.

Sunt vise, închipuiri.

Eşti tu.

Suntem noi.

E aseara, e azi...nici nu mai ştiu.

E bine.

E dor.

Şi mult soare.

Mă lămuresc abia

când fumul s-a risipit:

Mi-e milă

Mi-e somn

Mi-e silă.

Mă dor toate,

de la conştiinţă in jos.

Mi-e puţin frică

De azi.

Mi-e puţin scârbă de mâine.

Mi-e puţin poftă de ieri.

Şi mi-e dor

De demult!

Tocuri pe asfalt

Noaptea clară se revarsă valuri valuri peste noi...
Peste toţi.
Vântul nebun doar mă-ncearca cu-un gând
Uneori.
Tocuri pe asfalt.
Atât.
Aici încep.
Aici se poate încheia
O seară veselă,
O existenţă tristă.
Zgomot de maşini ce se zbat, departe...
Tocuri pe asfalt.
Îmi trec încă odată limba peste buze:
Te simt.
Şi totul e mai calm ca niciodată.
Las capul uşor pe spate, ca să aud încă odată,
Noaptea de mai.
Tocuri pe asfalt.
Răspuns:
- Domnişoara!
Nu!
Domnişoara nu e aici.
Doamna nu a fost niciodată.
Geniul a apus demult
Şi mai trist e că nu cred că-l voi mai găsi vreodată.
A rămas un copil
Şi tocuri.
Tocuri ce sună ritmic şi bolnăvicios acelaşi clinchet disperat,

E mai.