Demult

Lasa-ne noua strada asta,
Sa ne jucam pe ea.
Lasa-ma sa ma joc cu tine
Cu fiecare unghi,
Fiecare freamat,
Fiecare suras.
Lasa-mi mie bucuria
De a fi langa tine atunci cand te trezesti.
Lasa-ma sa sper
Ca intr-o zi
O sa ne jucam
Dupa regulile mele.
Lasa-te!
Asa cum stii.
Accepta totul, te rog!
Dar sa stii ca..
Dupa ce vom juca jocurile mele,
Eu voi pleca.
Ma duc peste tot.
Iar cand ne vom intalni din nou,
O s-o luam de la capat.
Promit!

Psycho

Astazi vreau sa zambesc.
Da!
Astazi pot fi oricine
Imi doresc.
Exact cum a fost si ieri.
Exact cum va fi mereu.
Pot sa ies pe usa
Cu castile deja puse si ochelarii la ochi.
Pot sa ma intorc de 2 ori sa iau ce uitasem.
Pot sa fiu discreta
Pot sa uit tot ce a fost in doua minute.
Pot sa te fac sa te simti ca si cum nu ai conta.
Pot sa fiu draguta.
Pot sa te fac sa vrei sa ma vezi din nou si din nou.
Pot sa...
Nu pot sa fiu Eu in fiecare zi.

Se întâmplă ceva. Aici. Acum.

Cu noi doi: Aici. Cu tot ceea ce simt şi cu tot ceea ce mă înconjoară: Acum... Întreaga mea fiinţă e străpunsă ciudat de incredibile forţe. Nu le pot numi. Nu le pot chema. Nu le pot suprima. Sunt peste tot. În mine şi în afara mea. Mă întreb doar..ce se întâmplă cu tine? Ce luptă crâncenă se dă înăuntrul rău, acolo unde soarele nu ajunge? Acolo unde doar eu pătrund la răstimpuri. Mă întreb toate acestea şi o mie altele. M-aş putea trezi mâine întrebându-mă. M-aş putea culca astăzi întrebându-mă. Ajung chiar să cred că eu însumi nu sunt decât o micuţă întrebare retorică. Un "a fi sau a nu fi ". Ce zici? Şi când întreb "Ce zici?" mă refer la tot!

Pentru că...

Nu ştiu să ascult.
Nu ştiu să dau sfaturi (cred).
Mă prostesc.
Nu te accept aşa cum
eşti.
Nu îţi accept prietenii.
Nu pot fi două zile la rând la fel.
Am ideile mele "tâmpite" despre viaţă.
Ţi-am pus placa aia atâta timp.
Te-am înnebunit cu probmele mele când tu n-aveai chef de mine.



Îmi pare rău.

Mental

Dacă ar fi să încep ceva acum,
Aş începe de aici:
Din mina creionului meu,
Din radiera ştearsă,
Din cearşaful gros.
Aş începe chiar cu peretele prea subţire.
Cu oglinda.
Cu rafturile înguste.
Aş vrea chiar să încep cu tine:
Cu pielea mereu mirosind a ceva nou,
Cu ochii mici.
Aş vrea, dar nu am puterea de a începe cu mine.
Nu pot să ridic ochii obosiţi din foaie
Şi să ma privesc.
Nu pot să-mi las fruntea să se apropie tremurat de a mea.
Nu pot să am încredere oarbă în mine.
Şi asta pentru că mi-e frică...
Mi-e frică
Să nu cumva să ...
Înţeleg

Totul.

Duminicile

Duminicile nu sunt eu. Da! Iata-ma in momentul colosal in care frica intalneste suav( cu un zambet seducator pe buze) ratiunea. Sunt aici. Si acum? What now? Ce ne ramane de facut cand deja ne-am trait un sfert din viata? Putem sa indraznim sa speram in "mai bine"? Eu as putea. Da-mi doar o ora. Inca o ora. Lasa sa treaca si duminica asta. Lasa sa treaca incet timpul. Ne vedem acolo!
- Acolo.. unde?
- Acolo. Du-te unde te poarta inima. Daca si eu voi veni acolo, atunci vom sti.
- Ce sa stim?
- Ca in sfarsit voi fi EU duminicile.
- Nu inteleg.
- Doar.. fii acolo, prostutule.
- Si daca tu n-o sa ajungi niciodata?
- Hey, avem trei sferturi din viata sa-l gasim pe "acolo".

Culori

Ma trezesc uimit de multitudinea culorilor ce ies din mine. E pamantul, negru opac, ce-mi izbeste brusc irisii (din interior) si se strecoara groi pana in varful firelor de par, explodand argintiu. Aerul straveziu imi loveste nemilos pielea firava,ma strapunge cu forta a milioane de ace. La inceput ma intorc pe o parte, incercand sa alin cumva durerea.Apoi, cand realizez ca nu e nicio scapare, las sa curga din mine : lumina. Simt ca in curand voi fi peste tot : in fiecare apartament, obligata sa aud conversatii penibile, sa vad gesturi tandre sau indiferente. Voi fi in baia unui restaurant, in "becul de afara" al unei case - undeva departe de oras- in spoturile de pe cer.
Ma descompun lent, intr-o durere relaxanta, intr-un decor argintiu. Dupa ce pielea a devenit lumina gradata(din ce in ce mai alba), muschii s-au faramitat, imprastiind materie organica peste tot. Oasele s-au spulberat in cristale violet. Raman intins pe pulberea argintie: o masa dezgustatoare de organe, conturul abstract al unei siluete. Inima, micuta, zvacneste tot mai rapid, gata sa explodeze, intrucat nu mai are de pompat decat sperante. Sper ca fiecare bataie mutanta sa dureze tot mai mult. plamanii s-au descompus intr-o pulbere albastra. simteam cum sunetul grav al inimii ma sufoca treptat. Nu respiram. Nu mai eram. Cordul nu a explodat, asa cum imi imaginasem eu, s-a micsorat din ce in ce mai mult,pana cand a devenit o celula. Ii auzeam bataia tot mai rar. Asta a fost? Aici e sfarsitul? Nu simteam nimic. Nu stiam ce trebuia sa cred. Apoi s-a intamplat ceva: am inceput sa respir greoi materie organica. Eram un mic phoenix ce renastea din propriul corp descompus dizgratios. Dar nu am revenit la forma initiala. M-am imprastiat bezmetic unde am vazut cu ochii, cu pamantul, unde am mirosit caldura, unde am simtit afectiune, dorind sa ating cu sufletul orizontul.
Acum, acum sunt in TINE! Simt in degete tastele grele, simt in ochi oboseala, simt sub picioara iarba, gust cu pofta din marul tau verde.Toate acestea sunt, pentru mine, o singura senzatie, dintre alte o mie de senzatii similare.

Imi place foarte mult sa scriu. As vrea sa postez cateva din creatiile mele.;;). Sper sa va placa.:p.

Senzaţii

Mă afund tot mai mult în:
nimic
Aş vrea să spun :
ceva
Reuşesc doar să îndrug:
orice.
Ochi miraţi mă privesc :
nebunie!
Buze îngrozitor de crud arcuite mă acuză:
indulgenţă!
Degete subţiri, frustrate, mă arată:
eliberare!!
Milioane de inimi se adună, se pregătesc, pentru o singură bătaie la unison:
EU!

Acesta a fost un minut din viaţa mea. Poate chiar
Mai puţin
Poate chiar
Mai mult.
Poate chiar
Deloc.



Dacă vrei cu adevărat să te găseşti,
Priveşte lucrurile care te înconjoară.

Îmi place să pictez cuvinte
Cu o singură culoare
Urâtă.
Îmi plac versurile gri.
Îmi place să îmi umezesc
Buzele
Cu stropi uşor săraţi.
Îmi place să fie linişte în jur atunci
Când în suflet se duc lupte până la... sânge.
Îmi plac plimbările pe lună plină.
Îmi place ploaia.

Acum spune-mi, te rog,
Cum sunt?


The end

Ai rămas un număr de telefon.
Ai rămas o culoare, artistule!
Hai,
Pictează-mă!
Ca de finalul capitolului.
Nu vor să pună coperta fără ultima pagină.

Sunt aici:
Ia-mă!
Du-mă undeva departe.
Aşa, ca pentru ultima dată.
Oh, iubitule, uită-mă!
Căci asta chiar a fost ultima dată.