Oraşul Ioana

Unde eşti atunci când te-ai pierdut?
Unde îţi place să pierzi anotimpurile?
Ce îţi place mai mult să priveşti
Cum trec?
zilele sau
şansele...

Îmi sună în cap acelaşi cântec
de
Demult...
Nu uit, orice ar fi, nimic.
Poate doar pe mine, pe drum, undeva.
Disecată,
Împărţită...
Pentru că se duc toate, nu?
Rămânem să convieţuim
Cumva cu drastica noastră conştiinţă
Şi să
nu ne îngrozim de ce vom afla şi vom vedea
Când vom începe
Să facem plimbări în oraşul din mintea noastră.
Să ne aşteptăm să fie gol, pe alocuri...
Cred că e hâd
Şi murdar,
Într-o primăvară parfumată,
eternă,
Oraşul Ioana.

Nu văd de ce
ei îşi recunosc cu greu defectele.
Sunt rău, da!
Oraşul minţii mele e hâd,
E depravare şi beţie, la est.
E aroganţă şi mândria cea mai primitivă, la vest.
E arta dusă în urât şi "prea mult", la sud.
E naivitate până la lacrimi şi sunt goluri, la nord.
Iar în centru...
Am rămas eu,
Descarnată
dar nu
desfigurată.
Am rămas să sting şi să aprind luminile din
oraş,
Să cânt scurt "noapte bună".

M-am săturat ca ei să nu vadă
cum greşesc.
Eu nu sunt perfecţiunea,
Mulţumesc.
Versurile
acestea...
Nu sunt nimic.
Pentru că vin din centrul
oraşului minţii mele
Iar el,
recunosc,
E murdar,
colţuros şi neliniştit...

nu?

Briza verii

Ţii minte când îţi
spuneam
Că tu
Mă duci
Peste tot ?
Ei bine
Astăzi
Am fost...
În cireşe
Şi flori.
Unde vezi
verde,
Să ştii
Că sunt eu
Şi cresc.
Unde auzi
vânt,
Să ştii că sunt eu
Şi mă bucur de libertate.
Unde simţi
ploaie
Să ştii că sunt eu
Şi mi-e dor...uneori.
Dar să nu uiţi
Că am reuşit să
fiu peste tot!
Voi fi şi în cireaşa din mâna ta,
Cândva, când nu te vei aştepta.

Nu te gândi unde-o să fii
Când va fi umbră
Şi nu îţi spune crâncen
"Las pe mâine."
Ascultă florile de iunie
Şi uită tot ce ai
Pentru că-n afară de ele
nu ţi-a mai rămas nimic.
Recunoaşte, nu ştii să trăieşti.
Totul se ruzumă la tradiţie,
mai nou.
O lume în gri şi negru,
de aici, de unde privesc eu.
Nu e sumbru, e
doar nefiresc.
Tinerii se laudă cu maturitatea
obţinută
incomplet şi prematur şi ..
Lasă fluturii să zboare,
Tu,
Care nici nu îndrăzneşti să pluteşti.

Nu mai
E mai.

E o căldură frustrantă
Şi multe flori albe.
Mă simt murdară
Până în adândul inocenţei mele.
Mă simt neputincioasă
Şi, cumva, schimbată,
În disperarea de a fi altfel...

Iunie

Cireşe ude
de soare,
de zori,
de ploaia groasă.
Franceză...
Se aude vag
departe
Cântă încet
Ce am fost,
Ce voi fi,
curând.
Tună surd,
Ca să-mi
distraga mereu atenţia,
Să nu uit nicicând unde sunt
Să nu
"mă iau cu gandul".
Mă pişcă
Stropii mari
pe coapse.
Şi-mi curg suav
pe spate.
Nu, nu e mai!
E vară,
Şi ploua!
Plouă frenetic.
Da, am deschis geamul.
Am lăsat vântul să ia mobila
Şi am râmas în parfum
Şi-n poaia asta rece...
Mi-am dat seama că
regretele şi privitul în urmă
nu-şi mai au rostul.
Nu va mai fi mai.
Până anul viitor.
Aşa că mă bucur de tot!
O să gust fiecare lună
Aşa cum va fi ea!

Zgomote

Aud.
Afară.
În noaptea de mai abia apus,
Sunet slab
de maşini
cu piese ce se zdruncină
în carcasele lor grele.
Iar acum,
Aud creionul,
Vag,
Cum îmbracă tot ce aud
în cuvinte,
Ca să pot auzi totul, din nou,
mâine!
Sau peste două zile...
Sau când voi avea nevoie de puţină linişte.
Să-mi amintesc de cuvinte,
de nopţile de mai abia apus,
de creionul meu vechi ce zgâria asurzitor pagina,
Să-mi aduc aminte că nu suntem decât nişte
sunete, învelite în cuvinte mari,
pe care unii le repetă la nesfârşit,
nu pentru că le-ar înţelege neapărat,
ci pentru că nu ştiu cum să scape de ele.

Eu...
Câmp verde cu ploaie!

Decor de vară

A plouat slab şi de nicăieri,
niciunde.
Străina stă parcă de veghe
la baza felinarului
aproape stricat.

Dacă străinul
Sunt eu,
străină eşti
Tu,
Dacă
Eu!
Eu sunt străină!!!
Străin eşti
Tu!
hai să fim
doi
străini.
Înstrăinează-mă,
Căci uit!
Şi vreau,
vreau
să te văd doar pe tine
până mă sting în neştiinţă.

E încă mai

De mâine,
nu mai
E mai.
E înnorat.
Şi cerul e cumva alb pe alocuri.
E ultima zi,
bucuraţi-vă!

Sigur, e deja vară pentru mulţi.
Cei singuri ţipă a disperare
pe străzi.
Perdelele sunt toate trase,
Ei vor să alunge maiul
Din case.
Să îl dea brutal afară.
În casele lor,
Pe calendare scrie mare : iunie.
Eu aştept.
Vreau să privesc tot
încă odată.
Pentru că mâine verdele va fi unul
bolnav şi bătut de soare,
norii vor fi mai albi,
oamenii vor fi mai goi
şi mai absenţi,
din ce în ce mai
inconştienţi.

Dar nu...
E încă mai!
Bucuraţi-vă!

Mâna cu fum

Pot să desenez,
în sfârşit,
Tot!
Poate să-mi
fie,
în sfârşit,
silă
De mine.
Pot să mă dezgust,
Până la repulsie.
Pot sa mă cert
acum.
De ce,
Ioana?
De ce...?
Nu...Nu stiu.

Şosete.
Şi fum.
Fum bătrân
Ce miroase
A stricat
si a "Nu trebuia".
Aud afară maşini ce sună spart a piese stricate.
Şi ciori...
O cioară
De nu ştiu unde,
îmi explică
ce a fost
aici, înainte.

Fumul s-a dus.
Eu am rămas.
Pentru încă n minute.
Pentru încă n zile...
Pentru încă câţiva oameni.

E mai.
Stau în bucătărie.
Au plecat toate ciorile.
Undeva...în stânga.
Unde le duce vântul.
Şi foamea.

Foamea cruntă
Mă mai ţine
si pe mine în loc.
Şi sila de mine.
Da...
E o căldură plăcută
Dacă o priveşti doar.
Vântul bate slab
si absurd.
Iar eu...
bat
pasii pe loc.
pe calorifer mai precis.
Mă învârt in jurul aceloraşi
oameni.
Vreau
Să-i cunosc
Până în cele
mai întunecate colţuri.
Să-i strâng lângă
mine,
să mă aline
puterea lor.
Eu...eu
sunt la urmă.
Când toţi vor pleca,
Şi când nu voi mai
vedea căldura,
când vântul va
bate a adio
ma voi ridica de pe scaunul din bucătărie
Şi mă voi uita în jos la mine.
O să-mi amintesc
Cum a...fost odată,
Într-un mai
Când le aveam pe toate.

Miros de ploaie

Miros de ploaie
Sinceră, răsfirată,
Groasă, misterioasă până în adâncuri.
Miros de ploaie,
Dus de vânt,
Ce a speriat,
A bulversat, a întristat copiii,
A trezit plăceri...
Poate doar mie...
Miros de ploaie
cald, ce-mi trezeşte
simţuri noi,
amintiri,
poftă de câmp,
poftă de linişte.
Poftă de tine.
Miros de ploaie,
persistent.
Parfum de flori deja ude
În închipuiri.
Soarele se acoperă
la răstimpuri.
Rămânem să ne ghidăm după vânt,
Să orbecăim prin şiroaie.
Oui, c'est bien!
Aduceţi ploaia!!
Vreau sa merg după ea,
Până simt că şi-a atins apogeul,
Până simt că toată cade pe mine.
Aduceti...!
Să nu vină lumina.
Nu e nevoie.
Pe scena noastră nu mai avem decor.
Nici rezerve.
Nu vreau să mai împart cu nimeni ploaia.
Vino!...

Nu vine

Dimineata

Dimineaţă. Nici nu mai ştiu bine ce mă doare:

capul, spatele, sau conştiinţa.

E mai. Cafeaua e prea slabă dar nu stau să mă întreb

dacă merită sau nu să o beau.

E linişte. Pâlcuri întregi de verdeaţă răsar de

după blocurile din faţa mea.

E răcoare. Candela a ars pe jumătate, iar acum

îşi dansează domol ultimii paşi.

E fum. Mintea mea se mişcă mai repede decât mine.

Sunt vise, închipuiri.

Eşti tu.

Suntem noi.

E aseara, e azi...nici nu mai ştiu.

E bine.

E dor.

Şi mult soare.

Mă lămuresc abia

când fumul s-a risipit:

Mi-e milă

Mi-e somn

Mi-e silă.

Mă dor toate,

de la conştiinţă in jos.

Mi-e puţin frică

De azi.

Mi-e puţin scârbă de mâine.

Mi-e puţin poftă de ieri.

Şi mi-e dor

De demult!

Tocuri pe asfalt

Noaptea clară se revarsă valuri valuri peste noi...
Peste toţi.
Vântul nebun doar mă-ncearca cu-un gând
Uneori.
Tocuri pe asfalt.
Atât.
Aici încep.
Aici se poate încheia
O seară veselă,
O existenţă tristă.
Zgomot de maşini ce se zbat, departe...
Tocuri pe asfalt.
Îmi trec încă odată limba peste buze:
Te simt.
Şi totul e mai calm ca niciodată.
Las capul uşor pe spate, ca să aud încă odată,
Noaptea de mai.
Tocuri pe asfalt.
Răspuns:
- Domnişoara!
Nu!
Domnişoara nu e aici.
Doamna nu a fost niciodată.
Geniul a apus demult
Şi mai trist e că nu cred că-l voi mai găsi vreodată.
A rămas un copil
Şi tocuri.
Tocuri ce sună ritmic şi bolnăvicios acelaşi clinchet disperat,

E mai.

Dor

Nu ne întoarcem de unde am plecat. Eu cea de acum sunt alta decât eu cea din urmă cu un minut. Uită-te adânc în mine: anunţă-mă dacă m-am rătăcit. Uită-te la soare: spune-mi dacă e cel care ne lunima şi ieri, pentru că eu nu-mi dau seama. Simte iarba, te rog. Rupe un fir şi miroase-l de înţelesuri. Nasul meu e înfundat cu praf şi lumină. Rosteşte-mi numele! Vino lângă urechea mea şi şopteşte-l , ca şi cum nu ai vrea să se piardă nimic din taina melancolică a intimitaţii. Apoi depărtează-te! Strigă-mi numele ca şi cum m-aş stinge sub ochii tăi. Cântă-mi! Cântă-mi de ducă şi de dor. Cântă-mi de stele, de inimi şi de noi. Ia-mă de mână ca şi cum ar fi cel mai frumos lucru pe care l-ai făcut vreodată. Du-mă undeva departe. Lasă-mi iarba în păr. Du-mă pe un deal. Întinde-mă pe flori şi desenază-mi cu pietre lumea. Arată-mi pe cer tot ce n-am văzut. Crezi în mine şi în tot ce fac. Nu vorbi când e linişte! Lasă-mă să-ţi explic lumea din priviri. Citeşte-mă! Ca pe o „carte deschisă”. Vreau să ştii tot ce e în mintea mea. Ascunde-te sub ploaie. Lasă-mă să te îmbrăţişez ca şi cum ar fi ultimul moment pe care l-aş petrece cu tine.