Zgomote

Aud.
Afară.
În noaptea de mai abia apus,
Sunet slab
de maşini
cu piese ce se zdruncină
în carcasele lor grele.
Iar acum,
Aud creionul,
Vag,
Cum îmbracă tot ce aud
în cuvinte,
Ca să pot auzi totul, din nou,
mâine!
Sau peste două zile...
Sau când voi avea nevoie de puţină linişte.
Să-mi amintesc de cuvinte,
de nopţile de mai abia apus,
de creionul meu vechi ce zgâria asurzitor pagina,
Să-mi aduc aminte că nu suntem decât nişte
sunete, învelite în cuvinte mari,
pe care unii le repetă la nesfârşit,
nu pentru că le-ar înţelege neapărat,
ci pentru că nu ştiu cum să scape de ele.

Eu...
Câmp verde cu ploaie!